Am avut norocul sau ghinionul, rămâne la latitudinea ta cititorule, să copilăresc într-un “frumos” bloc comunist din Bacău, ce poartă încă şi acum, în acest capitalism agresiv, amprenta stimabilului Ceaşcă..
Pentru noi copiii, singurele atracţii, de
atunci din jurul blocului, erau cu
siguranţă bătătorul strălucitor aşezat pe o impunătoare pătură de praf,
bordurile înalte de beton pe care făceam echilibristică şi nu în ultimul rând unicul
copac deşirat care reprezenta cu brio
termenul de “spaţiu verde”. Era singura chestie verde, în rest numai ciment,
metal şi falnicele macarale în zare.
Mie personal, fără doar şi poate, cea mai mare şi atractivă
găselniţă tehnologică din acel moment şi totodată cel mai înfricoţător personaj
din acel ecosistem citadin, mi se părea
LIFTUL. Niciodată nu aveam voie singur în acea capcană sinistră. În sufletul meu se dădea în continuu o luptă, în permanenţă se confruntau două stări de spirit antitetice şi anume
curiozitatea nativă, în acest caz de a exploata ingenioasa invenţie şi frica de a nu fi prins de parinţi şi…de ce
nu, chiar de lift în braţele lui greoaie.
Aşadar întotdeauna când mă aflam în cabina înghesuită a liftului, încurajat de
bălăngănelile haotice şi trosnetele metalice ale acesteia, ma gândeam uitându-mă în oglinda slinoasă şi plină de
abţibilduri, ce aş putea face în caz de pericol iminent şi cum aş reacţiona ca
un adevarat Bruce Willis de Bacău.
După mii de
calcule matematice, după multe sinusoidale şi tangente trasate pe hârtia
milimetrică din dulapul tatălui , îmbinate cu teorii de probabilitate academice
doar de mine ştiute, la vârsta de şapte ani, aveam soluţia de salvare în caz de prăbuşire a liftului…evident cu mine în el :)
Eram ferm convins că dacă în momentul în care
cabina liftului loveşte pământul, execut o simplă săritură, cu siguranţă voi
scăpa teafăr şi nevătămat şi voi ieşi ca Tom Cruise dintr-un nor de praf
amestecat cu fum şi voi fi încoronat cu laurii victoriei şi că teoriile şi
calculele mele de o fineţe şi o exactitate nemaivăzuta vor ajunge la Harvard.
Vreo zece ani am trăit
cu această convingere puternică şi
satisfacţia unei mari descoperiri…dar se pare că cineva m-a lasat cu botul pe labe şi anume cei de la “Myth Busters”. Atunci mi-am dat seama că nu eram singurul
care se gandea la posibilitatea de a scăpa cu viaţă dintr-o prăbuşire a
ascensorului. Cei de la Discovery au venit cu două veşti, legate de această
temă, una bună şi alta proastă. Vestea bună este că…daaa aţi ghicit! Chiar te
poţi salva dacă în momentul impactului sari cu o viteză mai mare sau cel puţin egală cu
cea a cabinei în cădere liberă, undeva la 82 km/h. Vestea proastă este că nimeni nu poate avea o
asemenea detentă….BUSTEEEEEED!
